M-am aflat acum două zile în faţa unei alegeri pe care nu o mai făcusem de mult. Mai exact de când am crescut şi am devenit mare, înţeleaptă, responsabilă. Ha, ha, ha. Am publicat un text pe blog pe care ulterior l-am ascuns. L-am ascuns de ceilalţi, evident că de mine n-aveam cum. Ba mai mult, de cum am luat decizia de a-l pune la loc sigur, departe de ochii lumi, dar fiind deja pătruns până în măduva oaselor mele, a început să mă usture într-un hal, că n-a mai trecut cu nimic. Aşa că iată-mă la birou, scriind.
De mai bine de jumătate de an sunt la master. Cei care mă cunosc ştiu mai bine decât mine, mi-au citit pe faţă în fiecare zi. Mi s-a pus întrebarea „De ce te-ai înscris la masterul ăsta?” mai des decât mi s-a pus orice întrebare până acum. Ca să mă testez, răspund acum, după 7 luni. Ca să mă provoc. Ca să ies din zona de confort. Ca să mă fac de râs şi ca să mă fac şi de plâns. Ca să mă închid, pentru că ştiu că mai târziu mă voi deschide. Ca să învăţ. Să-nvăţ despre oameni, nu să-nvăţ să scriu o carte. Ca să se bucure tata. Şi motive s-ar găsi să umplu multe pagini. Însă nu contează atât de mult. Că mi-e greu, că mi-e uşor, nici asta nu mai contează. Unele lucruri le faci pentru că vrei să le faci, pentru că îţi dictezi simplu şi uşor că asta ai de făcut acum.
Una din provocările cele mai mari a fost să scriu… altfel. Am atins, fără să-mi doresc neapărat (pentru că atunci când vrei, nu se întâmplă) o simplitate a scrisului la care tânjeam de multă vreme. A fost o atingere uşoară şi blândă… Pentru că încă mă pierd în fraze lungi şi întortocheate. Dar a fost de ajuns să scriu o singură dată „altfel” ca să-mi dau seama că îmi e uşor, că îmi place, că m-am găsit. Iarăşi. Mai multă şi mai întreagă. 🙂
Am avut de scris (asta sună ca la clasa a cincea când aveam de făcut compuneri) monoloage şi dialoguri pentru dramaturgie. Când am auzit prima dată că vom avea de scris o piesă de teatru am vrut să fac cale-ntoarsă şi să-l las în plata domnului de master. Mă rog, aceste momente s-au tot înmulţit ulterior, dar iată-mă scriind despre ultimele 7 luni, încă înmatriculată. Aşa, aflând de dialog am intrat în panică. Nu mai scrisesem dialog. Poate o singură poveste, de acum 3-4 ani, pe care am scris-o mai mult ca să-mi dovedesc mie că nu e atât de imposibil să pui liniuţe de dialog la început de rând. Dar de aici până la scriere dramatică, în mintea mea era o cale extrem de lungă şi de anevoioasă. M-am întâlnit pentru prima dată cu „stilul colocvial”. Am auzit de nenumărate ori, legat de un text, că „e prea serios, e prea romantic, e prea literar, e prea pretenţios.” Şi mă întrebam, pe bună dreptate, oare de ce nu e bine aşa şi cum ar trebui să fie? Mă simţeam ca la grădiniţă. Dar la grădiniţă uneori ai senzaţia că primeşti cadouri atunci când de fapt primeşti pedepse (bine, se întâmplă şi invers, dar aici e vorba despre altceva). Cu toate că nu aveam nici cea mai mică idee cum să fac să scriu simplu şi colocvial, ceva din mine era atât de încântat şi entuziasmat de aceasta, încât am decis să las lucrurile aşa cum sunt. Adică în aer. N-am scris nimic timp de 3 luni şi am aşteptat sesiunea. În sesiune, înainte de data limită pentru depunerea textelor dramatice, m-am apucat conştiincios de treabă. Să încerci să scrii ceva de care ţi-a fost frică mereu, ceva despre care nu ştii mai nimic, presat fiind de faptul că „trebuie, mâine e ultima zi” poate fi de-a dreptul terifiant. Şi chiar este. Atunci când eşti mânat să scrii şi te opui ca un prost, aşteptând să te calmezi, e ca şi cum ai încerca cu tot dinadinsul să închizi ochii şi să dormi după ce ai băut 10 beri şi totul se învârte cu tine. Nu dormi, că nu de-aia ai băut. Ai băut ca să fii beat, să simţi ameţeala, durerea de cap, iubirea nemărginită faţă de întreaga omenire şi duioşia faţă de toată viaţa ta de până în acel moment. Cu scrisul nu-i uşor. O relaţie cu scrisul se construieşte cu greu, mai ales când ambii parteneri sunt încăpăţânaţi şi ai naibii. Două săbii într-o teacă nu încap, aşa se zice. Cu scrisul nu aştepţi momentul potrivit, caietul potrivit, laptopul potrivit, starea de spirit potrivită, liniştea şi aşa mai departe. Eu fac asta şi mă pălmuieşte de câte ori are ocazia. Nu avem o relaţie armonioasă. Încă. Că de iubit de iubim.
Ce a ieşit atunci a fost minunat. Am fost fericită. Fericită în timp ce scriam, fericită după ce am terminat de scris. Nu mai fusesem fericită de mult. Scrisul mă iubea din nou.
Textul pe care l-am „ascuns” acum două zile este unul din cele care m-a făcut fericită. E vorba de un monolog dramatic al unei fetiţe de clasa a şaptea, aflată într-un conflict puternic cu profa de mate şi cu imposibilitatea ei de a se exprima şi de a fi înţeleasă.
De două zile tot învăţ ceva. E o lecţie de-aia continuă, cu toate etapele bine definite (cine a lucrat în învăţământ şi a făcut proiecte didactice ştie despre ce vorbesc). Dar cred că acum lecţia mea se încheie şi e nevoie de un feedback.
Ca să ieşi din zona plastică a scrisului şi să intri în cea adevărată, simplă, dureroasă, penibilă, fericită, autentică, tranşantă a vieţii e nevoie de mai mult decât de pornire şi sinceritate faţă de tine însuţi.
E nevoie să fii responsabil. E nevoie să faci diferenţa între sămânţă şi planta ajunsă la maturitate în ceea ce priveşte scrisul. Sămânţa este cât se poate de adevărată, de reală, de „tu”. Ceea ce se naşte, însă, de cele mai multe ori, e o ficţiune pură fără de care mulţi oameni ar fi mult mai trişti pe lumea asta.
E nevoie să dai din tine, să împărtăşeşti şi să fii conştient că orice spui ajunge la celălalt,
dar să nu te păcăleşti şi să nu îndulceşti nimic, nici măcar atunci când ţi se pare că n-ai fost tu când ai scris.
E nevoie să fii onest şi să nu te minţi,
dar nici să nu jigneşti pe nimeni.
E nevoie să fii atent la ceea ce stârneşte în tine ceea ce scrii, să nu omiţi nimic,
dar nici să nu explici nimic.
E nevoie să fii cât de bine conturat poţi tu în acel moment,
dar să laşi loc pentru alţii.
Conturul să nu-ţi fie graniţă, ci doar o umbră uşoară care să te ajute să ajungi mai uşor la ceilalţi.
Căci ce e scrisul dacă nu o punte între mine şi tine?
seedone.wordpress.com 