De data asta ai avut chip. Si m-a speriat fuga pe care o dadeam in mine pentru a te ocoli si a nu-ti permite sa te apropii mai mult de doi metri si ceva (ce am eu cu masuratorile astea?!). Mi te doream langa mine, pentru ca deja o mare parte din noi se intalnise in niste locuri mult prea frumoase pentru a putea fi trecute cu vederea sau negate. De data asta ai avut chip. Iar eu am avut ochii deschisi pentru a-l vedea pe tot, tot. N-a fost o surpriza, parca era de asteptat sa apari asa, natural si la locul tau. Respectand distanta de juma’ de metru in plus, bineinteles.

M-am ratacit din nou prin mine pentru ca m-am abandonat viselor treze sau celor din timpul zilei. Credeam ca am crescut (si inca am aceasta convingere), dar se pare ca visele sunt un teritoriu mult prea frumos, misterios si magic pentru ca oamenii sa le lase deoparte si sa-si traiasca viata…in confortul de zi cu zi. Prefer sa fiu in starea caracteristica ulterioara visului, chiar daca asta semnifica o mare confuzie interioara, decat sa ma trezesc si s-o iau de la capat cautandu-ma acolo unde e clar ca n-o sa ma gasesc niciodata. Visul meu e una din milioanele de piese de puzzle ale zilei pe care mi-o incep. Niciodata n-am fost buna la jocul asta, dar sunt cumva obligata de circumstante sa devin. Poate ca intr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat, o sa-mi termin si eu plansa pana la sfarsitul zilei si o sa inteleg cu adevarat cine am fost atunci, în acele momente. Deocamdata…ma limitez la a privi piese separate si a-mi imagina locul lor printre culori si forme atat de frumoase, dar atat de nedefinite.

Acestea fiind spuse, ma bucur ca a revenit. Sau ca ai revenit. Sau ca ai venit. Habar n-am. Tendinta de a te ocoli exista si parca in fiecare dimineata creste. Insa se pare ca am crescut totusi, macar putin. Pentru ca imi dau seama la timp si inteleg ca nu-i necesara. Oricum n-am control asupra a nimic din mine sau din jurul meu, chiar daca lucrurile pe care le traiesc sunt o farama mai clare pentru mine.

Invat sa  nu ma mai imporivesc vietii. Sau visului. Sau jumatatii de metru care devine ceva atat de abstract incat se pierde de tot.